marți, 4 aprilie 2017


Tehnologia în educaţie




      Tehnologiile educaţionale presupun mijloace şi metode, structuri şi forme diferite care corelează diferite concepte operaţionale: proiectul pedagogic, mesajele educaţionale, conexiunea inversă etc. Integrarea tehnologiilor educaţionale în cadrul învăţământului formativ presupune că şcoală să se centreze pe dezvoltarea gândirii, selectând prin această conţinutul, metodele, formele şi criteriile de formare şi evaluare, adică să elaboreze acea tehnologie educaţională care dezvoltă un anumit stil de învăţare cu efect durabil. 

         În primul rând, simplul fapt că tehnologia ne însoţeşte peste tot, e un motiv suficient de bun pentru a încerca să schimbăm modul în care tinerii asimilează informaţiile oferite în timpul cursurilor. În multe state europene şi americane, companiile de IT, împreună cu guvernele, au implementat cu succes mii de proiecte în instituţii de învăţământ. Având că scop facilitarea accesului la informaţie şi la cursuri, clasele interactive, bazate pe programe software create pentru învăţământ, au îmbunătăţit considerabil nu doar relaţia dintre elevi şi profesori, dar şi relaţiile dintre părinţi şi elevi, precum şi modul în care studentul asimilează materia de curs.


          În al doilea rând, copiii reprezintă viitorul unei societăţi, motiv pentru care e important că aceştia să deprindă abilităţile necesare într-o societate bazată pe consum. Întrucât tehnologia poate fi o sursă de distragere a atenţiei, programele implementate în şcoli au scopul de a-i oferi elevului o experienţă didactică interactivă, bogată şi variată, devenind în acelaşi timp mai disciplinat şi mai informat.


           Consider că este foarte importantă tehnologia în educaţia copiilor atâta timp cât lumea este într-o continuă "tehnologizare" să spun aşa. Nu mai suntem în vremurile în care totul era despre profesor, acum elevul este în centrul atenţiei, el contează, şi este obligatorie interacţiunea profesor-elev şi elev-elev. Datorită erei digitale, a avut loc o nouă abordare a fenomenului educaţional prin intermediul noilor tehnologii ale comunicării şi informaţiei. 

Este mult mai practic, mai uşor să foloseşti diferite softuri la anumite materii care ajută elevii şi îi atrag mai mult, de asemenea scade greutatea ghiozdanului deoarece nu mai au aşa de multe culegeri şi caiete de lucru. Atât pentru cei mici este atrăgător şi mai activ să iasă şi să lucreze la tablă interactivă, să vadă filmuleţe şi imagini, cât şi pentru cei mari pentru că intervine iubitul calculator şi sunt mult mai atraşi de cursuri, prelucrarea datelor este mai uşoară. 

           După părerea mea tehnologia în educaţie are avantaje şi dezavantaje, cum ar fi: 


Câteva avantaje: 

- Stimulează capacitatea de învăţare 
- Întăreşte motivaţia elevilor faţă de învăţare datorită atracţiei lor pentru tehnologie
- Profesorul poate utiliza metode moderne şi interactive ( Power Point, Prezi, audio-video, softuri pentru diferite materii) 
- Facilităţi de prelucrare rapidă a datelor
- Lucrul în grup se poate face şi virtual (cu ajutorul Google Docs)
- Comunicare continuă profesor - elev prin diferite mijloace (mail, facebook)

Şi desigur dezavantaje:

- Din cauza folosirii excesive a tehnologiei, a calculatorului, se poate pierde abilităţile practice 
- Din punct de vedere vizual poate fi deteriorată vederea de la folosirea excesivă a calculatorului
- Elevul va ajunge, posibil, să nu mai fie capabil să scrie de mâna













Surse:
http://www.didactic.ro/stiri/cat-de-importanta-e-tehnologia-in-educatie
http://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/utilizarea-tehnologiilor-educationale-modern-aplica-ii
https://razvidiaco.wordpress.com/2015/01/05/impactul-noilor-tehnologii-informationale-asupra-educatiei/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu